S-au scurs zile,milioane de ganduri,mii si mii de trairi.A trecut un an....si acum amintirile revin tot mai clar in fata ochilor.Vorbeam ultima data despre emotii,trairi, exaltare..ei da, au fost!M-am trezit din amortire dimineata,cu Oana in brate,cu un mormam de valize in jurul nostru, inconjurati de prieteni, priviri triste, zambete fortate...lacrimi ascunse.
   M-a trezit calmul Oanei, atata maturitate puteam citi in ochii ei ,intelegere,incredere.Atunci , mi-a trecut prin cap prima data :Unde te duc copilas drag? , am sters repede gandul, la fel am facut si cu lacrimile aparute in coltul ochilor. Am strans-o in brate si i-am ca va fi bine :) , ca vom face totul,dar totul pentru ca ea si Robi sa aibe sansa ce noi nu am avut-o,sa fie in alta linie la start! A new world, a new day , a new start!!!
Si ce avalansa de simtiri era in sufletul meu, toate le-am amestecat in doza mare cu speranta si cu VREAU! Suna patetic?Da..dar si ce daca?
A oftat a intelegere :).Si gata, m-am inconjurat iar de amorteala.
 Drumul mi-l amintesc in ceata,cel putin pana la Bucuresti habar nu am cum a trecut.Imi aduc aminte doar plimbarea de dupa masa prin Piata Unirii, o zi frumoasa de primavara si eu fara voce :) , a doua laringita din viata mea, in cel mai nepotrivit moment posibil.
Cu chiu-cu-vai m-am facut inteleasa prin aeroport,zborul pana la Londra a fost groaznic pentru mine,copiii in schimb relaxati:Oana somn si Robi in extaz,se imagina deja pilot :))).
In Londra cele 6 ore au trecut placut, plimbare ,povestit, zgait ochii peste tot :) si rapid ne-am trezit deasupra oceanului, eu din cand in cand traind senzatii de (mica sau mai mare)panica, se mai zguduia nitel avionul taman cand ma linisteam si eu .Copiii: calm,somn si numai bine, sa tot zbori cu ei :).
Vocea mea, ia-o de unde nu-i ...